Sunt vaccinări pentru profilaxia bolilor pentru care există vaccin specific, dar care nu este inclus în programele obligatorii de imunizare. Se efectuează în completarea vaccinărilor obligatorii, costul fiind suportat de cel vaccinat. Există variaţii de la o ţară la alta: unele vaccinări, care sunt obligatorii în unele ţări, pot fi opţionale în alte ţări. Un exemplu este vaccinarea împotriva Haemophilus Influenzae de tip B, care este obligatorie la copii în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, dar face parte din categoria vaccinărilor opţionale în România. Vaccinările din categoria celor cu obligativitate selectivă sunt opţionale pentru populaţia care nu corespunde criteriilor de selecţie (de ex. vaccinarea antigripală, obligatorie în România pentru persoanele cu anumite boli cronice şi persoanele peste 65 de ani, dar opţională pentru celelalte grupe de populaţie).
În România este disponibilă opţional efectuarea următoarelor vaccinări:
- Vaccinare împotriva Haemophilus influenzae tip b (Hib)
Vaccinurile conjugate cu Haemophilus Influenzae tip B se pot administra începând de la vârsta de 2 luni. Ideal este ca primo-vaccinarea să se efectueze la vârsta de 2, 4 şi 6 luni, cu un rapel la 12 luni.
La cei nevaccinaţi anterior cu vârste între 6-11 luni, primovaccinarea se efectuează cu 2 doze de vaccin, administrate la interval de 4-8 săptămâni.
La copiii în vârstă de peste 12 luni, nevaccinaţi, şi la adulţii care prezintă factori de risc (fumători, splenectomizaţi etc.) se administrează o singură doză de vaccin.
- Vaccinare antivariceloasă
Vaccinul varicelos se poate administra începând de la vârsta de 1 an. Primovaccinarea se realizează cu o doză unică de vaccin, la cei între 1-12 ani, şi cu 2 doze la interval de cel puţin 6 săptămâni, la cei peste 12 ani.
- Vaccinare antihepatitică A
Vaccinul hepatitic A se poate administra începând cu vârsta de 1 an şi 9 luni. Primovaccinarea se face cu 2 doze: o doză iniţială şi a II-a doză la un interval cuprins între 6-12 luni. Pentru asigurarea imunităţii pe termen lung este necesară administrarea unor doze de rapel la intervale de 10 ani.
- Vaccinare antigripală
Se poate efectua începând de la vârsta de 6 luni. Este indicată o administrare anuală de vaccin, înaintea sezonului gripal (pentru România, în perioada octombrie-noiembrie, anual).
- Vaccinare antipneumococică
Streptococus pneumoniae (pneumococul) este unul din principalii agenţi patogeni infecţioşi la vârsta copilăriei, precum şi la persoanele vârstnice şi/sau care au boli cronice. Pneumococul colonizează tractul respirator superior şi poate provoca următoarele tipuri de îmbolnăvire:
- infecţii respiratorii superioare, incluzând otita medie şi sinuzita
- pneumonie şi alte infecţii ale tractului respirator inferior
- infecţie diseminată invazivă (bacteriemie, septicemie şi meningită) care poate duce la deces.
Scopul vaccinării este de a preveni boala pneumococică invazivă cu ajutorul vaccinurilor pneumococice.
Grupe de risc la care este indicată vaccinarea antipneumococică
Persoane imunocompetente, în următoarele situaţii:
- vârste extreme: copii mici şi persoane de peste 65 de ani
- boli cardiovasculare cronice, boli pulmonare cronice sau diabet zaharat
- bolnavi cu alcoolism, boli hepatice cronice sau pierderi de LCR
- persoane care trăiesc în medii sociale defavorizate sau în condiţii de mediu speciale
- persoane cu asplenie anatomică sau funcţională
Persoane imunocompromise:
- persoane cu infecţie HIV
- bolnavi cu leucemie, limfom, boală Hodgkin, mielom multiplu, malignităţi generalizate
- bolnavi cu insuficienţă renală cronică, sindrom nefrotic, chimioterapie imunosupresivă, transplant de măduvă sau organe.
Vaccinarea antipneumococică la sugar şi copilul mic (2 luni-2 ani) se efectuează cu vaccin pneumococic conjugat heptavalent. Vaccinul conţine 7 antigene pneumococice polizaharidice conjugate cu CRM197 (o toxină difterică modificată). Ideal este ca vaccinarea să se înceapă la vârsta de 2 luni. În acest caz primovaccinarea cu 3 doze are o eficacitate de peste 95% împotriva bolilor pneumococice invazive cauzate de tulpinile acoperite de vaccin. Numărul de doze ce trebuie administrate depinde de vârsta la care se iniţiază vaccinarea, astfel:
- La sugarul sub 6 luni primovaccinarea se efectuează cu 3 doze de vaccin, care se poate administa începând de la vârsta de 2 luni, cu intervale de minim 1 lună între doze. Se recomandă o doză de rapel în al 2-lea an de viaţă.
- La sugarii între 6-11 luni primovaccinarea se efectuează cu 2 doze de vaccin administrate la un interval de minim 1 lună între ele. Se recomandă o doză de rapel în al 2-lea an de viaţă.
- La copii de 12-23 de luni primovaccinarea se efectuează cu 2 doze la un interval de cel puţin 2 luni între ele. Nu a fost stabilită necesitatea unui rapel.
Vaccinarea antipneumococică la adult şi la copilul peste 2 ani se poate efectua fie cu vaccin pneumococic conjugat heptavalent, fie cu vaccin pneumococic 23-valent, neconjugat, care conţine 23 de componente polizaharidice capsulare.
Administrarea vaccinului pneumococic conjugat nu înlocuieşte utilizarea vaccinurilor pneumococice polizaharidice 23-valente la copiii cu vârste de 24 de luni sau mai mari, din grupele de risc faţă de boală pneumococică invazivă. Copiilor din grupele de risc, cu vârste de 24 de luni sau mai mari, care au fost imunizaţi anterior cu vaccin conjugat heptavalent, trebuie să li se administreze ulterior vaccin pneumococic polizaharidic 23-valent, în scopul de a extinde imunitatea acestora faţă de mai multe tulpini de pneumococ. Intervalul minum dintre administrarea vaccinului pneumococic conjugat heptavalent şi administrarea vaccinului pneumococic polizaharidic 23-valent este de 8 săptămâni.
Gradul de eficacitate al vaccinului neconjugat variază între 21-81% (la adult), fiind cel mai scăzut la subiecţii imunodepresivi. La copiii cu vârsta între 2 şi 5 ani eficacitatea vaccinului neconjugat este de aproximativ 63%. Vaccinarea iniţială se efectuează începând de la vârsta de 2 ani, la categoriile de risc, cu o doză unică de vaccin, inclusiv la cei vaccinaţi anterior cu vaccin heptavalent. Este eficace pentru o perioadă de 4-5 ani. Pentru asigurarea imunităţii pe termen lung este necesară administrarea unor doze de rapel la intervale de 5 ani.
- Vaccinare antimeningococică
Neisseria meningitidis (meningococul) este un diplococ Gram negativ asociat, în general, unui portaj nazo-faringian asimptomatic, dar care poate provoca uneori infecţii localizate sau invazive. Boala meningococică cuprinde un grup de boli de gravitate variabilă, de la bacteriemie ocultă la septicemie fulminantă şi fatală. Are o distribuţie universală, apărând de obicei sub formă de cazuri sporadice, cu creşteri periodice ale incidenţei la intervale de 8-12 ani.
Majoritatea infecţiilor sunt produse de cinci serogrupuri (A, B, C, Y, W-135), clasificate după polizaharidul capsular. Serogrupurile A, B şi C sunt responsabile de 80-90% din cazurile de boală meningococică. Serogrupul A produce în mod obişnuit epidemii în aşa-numita „centură a meningitei” (Africa Ecuatorială, Orientul Mijlociu şi sud-estul Asiei). Serogrupul B predomină în Europa, America de Nord şi Australia, producând cazuri sporadice de boală sau endemii, cu un vârf de incidenţă a infecţiei la copiii sub 5 ani. Boala cu serogrupul C se manifestă frecvent epidemic, predominant în America de Sud, dar în ultimii ani s-a înregistrat o creştere a numărului de cazuri şi în Europa, Canada şi S.U.A., cu vârfuri de incidenţă la copiii sub 5 ani şi la adolescenţii între 15-19 ani. Serogrupul W135 a fost asociat recent cu izbucnirea unei epidemii printre persoanele aflate în pelerinaj la Mecca în anul 2000 (99 de cazuri).
Indicele de mortalitate în cazul bolii invazive, este, în medie, de 10%, fiind mai ridicat în caz de septicemie (meningococemie). Boala provocată de serotipul C se asociază cu un indice mai ridicat de septicemie şi mortalitate, în special la adolescenţi. Incidenţa bolii invazive variază mult în lume. De exemplu, în Canada, incidenţa bolii meningococice invazive este inferioara incidenţei altor infecţii bacteriene invazive, cum ar fi bolile pneumococice, în timp ce în Marea Britanie (înainte de introducerea vaccinării) incidenţa bolii meningococice invazive era de patru ori mai mare.
Până recent, vaccinurile meningococice erau compuse din polizaharide capsulare purificate adresate cel puţin unui serogrup (vaccinuri monovalente, bivalente şi tetravalente, dar nu şi pentru serogrupul B, prea puţin imunogen). Vaccinurile cele mai utilizate în lume erau vaccinul tetravalent A, C, Y, W-135 şi vaccinul bivalent A+C.
Deşi imunogene şi eficace la copilul mare şi la adult, aceste vaccinuri neconjugate sunt puţin imunogene la sugari, cărora nu le asigură protecţie îndelungată, din cauza incapacităţii lor de a suscita memoria imunologică la această grupă de vârstă.
Vaccinarea antimeningococică era considerată până recent a fi necesară doar în cazuri speciale: la contacţii cazurilor de meningită cu un serogrup cuprins în vacccin, la cei din categoriile de risc (enumerate la vaccinul antipneumococic), în epidemii, celor care călătoreau în zonele cu risc crescut (Africa, India, Arabia), peste vârsta de 2 ani. Vaccinul tetravalent se recomandă copiilor cu asplenie funcţională sau anatomică, cu deficienţe imunologice congenitale sau dobândite.
Vaccinarea antimeningococică azi
În prezent, pe lângă vaccinurile neconjugate, sunt omologate vaccinuri meningococice de grup C conjugate, de data aceasta sigure şi imunogene pentru sugar, copilul mic şi adult. Aceste vaccinuri au fost introduse recent (1999) în programele naţionale de imunizare din unele ţări europene, cum ar fi Marea Britanie şi Spania. Introducerea lor a favorizat o scădere imediată şi remarcabilă a bolii meningococice invazive în rândul cohortelor imunizate. Datorită riscului crescut de deces în cazul bolii meningococice invazive şi dată fiind inocuitatea, imunogenitatea şi eficienţa vaccinului, este recomandabil ca toţi copiii să fie imunizaţi cu un vaccin antimeningococic C conjugat, nu numai cei din grupele de risc.
Vaccinarea cu un vaccin meningococic C conjugat, se realizează astfel:
- - La sugari, vaccinul se administrează la vârsta de 2, 4 şi 6 luni.
- - La sugari între 4 şi 11 luni neimunizaţi anterior, li se recomandă 2 doze de vaccin la interval de cel puţin 4 săptămâni.
- - La copii peste vârsta de 1 an, adolescenţi şi adulţi tineri neimunizaţi anterior se administrează o doză unică de vaccin.
Vaccinarea antimeningococică în România
Vaccinul meningococic C conjugat nu se comercializează deocamdată în România. Dintre vaccinurile neconjugate, în anul 2007 sunt disponibile pentru vaccinare opţională vaccinuri meningococice bivalente A+C (polizaharidice, neconjugate).
Imunizarea în context epidemiologic de focar (la contacţi) se poate face începând de la vârsta de 4 luni. (Pentru imunizare de lungă durată se recomandă un rapel după vârsta de 2 ani). Rata seroconversiei la copiii vaccinaţi sub vârsta de 2 ani cu vaccin neconjugat este mai scăzută pentru serogrupul C, dar este bună faţă de serogrupul A, chiar şi la sugarii vaccinaţi de la vârsta de 6 luni
Imunizarea în context general ne-epidemic cu vaccin neconjugat se poate face de la vârsta de 2 ani, când se obţine o rată optimă a seroconversiei cu o doză unică de vaccin neconjugat.
Efecte secundare: reacţiile sistemice sunt rare, iar cele locale apar în 10% din cazuri, cel mai frecvent fiind descris eritemul local, cu durată de 1-2 zile.
