• Inregistrare
Vaccinări cu obligativitate generală PDF Imprimare Email
Miercuri, 29 Iulie 2009 09:59

Sunt vaccinările cuprinse în programele naţionale de vaccinare ale fiecărei ţări, care sunt obligatorii pentru toată populaţia ţării respective şi se efectuează gratuit. În continuare ne vom referi la vaccinările obligatorii care se efectuează în România.

  • Vaccinarea BCG

Profilaxia primară a tuberculozei (TBC) se face prin vaccinare cu bacilul Calmette Guerin (BCG), Mycobacterium bovis viu, atenuat. Eficienta vaccinului este controversata. Rata de protecţie în diferite ţări ale lumii, variază de la 0 la 80 %, în funcţie de prevalenţa bolii şi de eficacitatea vaccinării. În unele ţări, de ex. în SUA, nu se foloseşte vaccinarea BCG de rutină, datorită scăderii numărului cazurilor de tuberculoză si din cauza reacţiilor adverse, care pot fi grave.

Vaccinul BCG se administrează în doză unică, intradermic, în regiunea deltoidiană, nou născuţilor cu greutatea la naştere mai mare de 2500 grame, între vârsta de 2-7 zile şi 2 luni. În clasa a VIII-a (la vârsta de 13-14 ani) se administrează o nouă doză de vaccin BCG, numai dacă rezultatul testării IDR la tuberculină este negativ (sub 9 mm). Injecţia este foarte dureroasă. Reacţia postvaccinală poate fi destul de neplăcută, iar timpul de vindecare al leziunii postvaccinale poate ajunge şi la 6 luni, în caz de ulceraţie si abces. Intensitatea reacţiei postvaccinale creşte odata cu vârsta, de aceea în ultimii ani s-a renunţat la vaccinarea din clasele a VIII-a şi a XII-a.

Din cauza eficienţei controversate a vaccinului BCG şi a efectelor secundare ale acestuia s-a încercat producerea unui nou vaccin împotriva tuberculozei, folosind ADN recombinat (fragmente foarte apropiate de ADN-ul nativ sau chiar micobacterii atenuate) însă, la testarea pe modelele animale, rezultatele obţinute s-au dovedit inferioare celor obţinute cu vaccinul BCG.

  • Vaccinarea DiTePer (împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive)

Este obligatorie la vârsta de 2, 4, 6 luni, cu rapelul 1 la vârsta de 12 luni şi rapelul 2 între 30-36 de luni. Seroconversia este maximă după minim 3 doze vaccinale, iar riscul de îmbolnăvire scade cu 96-97% între 1 şi 4 ani. Vaccinul furnizat în cadrul programului naţional de imunizări este un trivaccin ce conţine anatoxină difterică purificată, anatoxină tetanică purificată şi Bordetella pertusis inactivată (vaccin pertusis celular). Convulsiile apar la aproximativ 57 / 100.000 doze de vaccin pertusis celular, riscul fiind mai mare la copii cu istoric familial de convulsii. Encefalopatia acută este semnalată la 6,8 / 1 milion de doze de vaccin pertusis celular, cu risc maxim de deces în primele 7 zile.

Există posibilitatea de a opta pentru variante de vaccinuri cu componentă pertusis acelulară. Aceste vaccinuri se pot procura, contra cost, din farmacii. Se administrează după aceeaşi schemă de vaccinare. La formele acelulare de vaccin pertusis (DTaP) reacţiile adverse locale şi sistemice sunt semnificativ scăzute, comparativ cu vaccinurile DTP celulare clasice.

  • Vaccinarea DT (împotriva difteriei şi tetanosului)

Se efectuează cu vaccin bivalent ce contine anatoxină difterică purificată şi anatoxină tetanică purificată. Vaccinul DT se administrează fie ca doză de rapel la copilul mare, după primovaccinarea DiTePer din primii ani de viaţă, fie ca primovaccinare la copiii mari şi adulţii nevaccinaţi sau cu antecedente incerte de vaccinare. Pentru rapelurile la adulţii corect vaccinaţi anterior se folosesc vaccinurile dT, care conţin o cantitate de anatoxină difterică mai mică decât vaccinul DT, suficientă pentru a menţine imnitatea dobândită prin vaccinările anterioare.

La copilul mare corect imunizat anterior, se administrează o doză de DT în clasa I (la vârsta de 6-7 ani) şi în clasa a VIII-a (la 13-14 ani).

La copiii mari şi adulţii nevaccinaţi sau cu antecedente incerte de vaccinare, se efectuează primovaccinarea DT cu acelaşi număr de doze şi aceleaşi intervale de administrare ca la vaccinarea DTP.

La adulţii corect imunizaţi anterior, se administrează doze de rapel la interval de 10 ani cu vaccin dT.

La gravide, se administrează o doză de vaccin dT în luna a 8-a de sarcină. Vaccinarea se efectuează în scopul de a asigura un titru de anticorpi materni care să confere imunitate pasivă nou născutului şi sugarului mic, până la vârsta la care acesta poate fi vaccinat (2 luni). Nu este necesară revaccinarea la sarcinile ulterioare, ci conform schemei pentru adulţi (rapeluri cu dT la intervale de 10 ani).

In SUA există două variante de imunoprofilaxie DT la adult, inclusiv la femeile gravide.
1. – Adulţii nevaccinaţi sau cu antecedente incerte de vaccinare DT, primesc o nouă serie de vaccin DT (3 doze: primele 2 administrate la un interval de cel puţin 4 săptămâni, iar ultima la un interval de 6-12 luni de la a 2-a doză). Dacă ultima serie completă a fost efectuată cu cel puţin 10 ani în urmă, vaccinul se administrează în doză unică.
2. – La persoanele care au efectuat complet întreaga schemă pediatrică, inclusiv administrările pentru adolescenţi sau adulţi tineri, se efectuează o singură administrare la 50 ani. (The American College of Physicians (ACP) Task Force on Adult Immunization ).

  • Vaccinarea antipolio

Primovaccinarea se face la vârsta de 2, 4, 6 luni, urmată de rapelul 1 la vârsta de 12 luni şi rapelul 2 la vârsta de 9 ani (clasa a 3-a).

Pentru programul naţional de imunizări se foloseşte VPO (vaccin polio oral, cu virusuri polio vii atenuate), preparatul VPOT. Trei doze vaccinale de VPO oferă o protecţie de 95-100% împotriva celor 3 tipuri de virus polio. Deoarece vaccinarea se face pe cale orală, nu se administrează copiilor cu tulburări digestive importante (diaree), decât după remisiunea acestora.

Riscuri asociate cu vaccinul polio oral cu virusuri vii atenuate

Riscul de paralizie poliomielitică postvaccinală după administrarea de VPO este estimat la 1 / 2,5 milioane doze vaccinale (circa 8 cazuri / an în SUA şi aprox. 15 cazuri / an în România). În afară de poliomielita paralitică postvaccinală, VPO poate fi responsabil şi de apariţia sdr. Guillain–Barré. La persoanele cu imunodeficienţe (de ex. SIDA), virusul din VPO poate provoca infecţii invazive şi deces.

VPO prezintă risc de contaminare a mediului cu poliovirusuri, datorită excreţiei în mediu şi circulaţiei de poliovirus derivat din vaccin. S-au raportat cazuri de poliomielită cu poliovirus derivat din vaccin la subiecţii neimunizaţi. Din acest motiv copiii vaccinaţi recent cu VPO trebuie izolaţi în saloane separate, în cazul internării în spital.

Tendinţe actuale în vaccinarea antipolio

În ţările dezvoltate vaccinarea pe cale orală cu VPO ce conţine virusuri vii atenuate a fost înlocuită cu vaccinarea pe cale injectabilă cu VPI ce conţine virusuri polio inactivate, cu imunogenitate similară şi efecte secundare minime. În cazul VPI, administrate injectabil, este evitat pasajul digestiv al virusurilor din vaccin şi excretarea lor în mediu prin fecale. Se micşorează astfel riscul de contaminare a mediului cu poliovirusuri provenite din vaccin, limitând transmiterea poliovirusurilor sălbatice parţial inactivate (derivate din VPO) la persoanele susceptibile. Pe plan mondial există tendinţa înlocuirii vaccinului VPO cu VPI, în schemele naţionale de vaccinare din ţările dezvoltate. În România, VPI se foloseşte în programul naţional de imunizare numai pentru copiii instituţionalizaţi (din maternităţi, spitale şi leagăne de copii). Pentru copiii crescuţi în familie există posibilitatea de a opta pentru variante de vaccinuri cu componentă VPI. Aceste vaccinuri se pot procura, contra cost, din farmacii. Se administrează conform calendarului naţional de vaccinări, după aceeaşi schemă de vaccinare ca şi VPO.

  • Vaccinarea antihepatită B

Dacă în SUA se acceptă că riscul de infecţie este ridicat doar la copiii născuţi din mame cu AgHBs pozitiv, pentru ceilalţi copii riscul rămânând scăzut până la adolescenţă, în România CDC Atlanta consideră că infecţia cu virus hepatitic B este practic endemică, fiind prezentă la toate grupele de vârstă.

Numeroase studii au demonstrat că vaccinul anti-HB, administrat copiilor cu mame AgHBs pozitive, are o eficacitate de 62-92% în funcţie de doză, interval de administrare, tip de vaccin şi starea antigenului matern.

Eficacitatea imunizării folosind vaccinul combinat cu imunoglobulină anti-HB (IGHB) este mai ridicată decât la vaccinul simplu.

Eficacitatea vaccinului se păstrează pe o perioadă ce variază între 3 şi 11-12 ani, în ciuda scăderii nivelului anticorpilor. În România, vaccinul anti-HB se administrează la 2 ore de la naştere, la 2 luni şi la 6 luni, urmat de un rapel la vârsta de 9 ani (în clasa a III-a).

  • Vaccinarea ROR (împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei)

A fost introdusă în schema de imunizare din România din 2004, înlocuind vaccinarea antirujeolică simplă. Se administrază o primă doză la vârsta de 12-15 luni, urmată de un rapel la vârsta de 6-7 ani (în clasa I). Se folosesc trivaccinuri cu virusuri vii atenuate. O singură doză de vaccin este foarte eficientă împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei, folosirea sa ducând la scăderea semnificativă a incidenţei celor 3 boli. Eşecuri de imunizare apar în aprox. 5% din cazuri, în cazul în care primovaccinarea se efectuează după vârsta de 15 luni. Revaccinarea previne apariţia rujeolei, chiar şi la cei la care nu s-a realizat seroconversia la prima vaccinare.

Efectele secundare sunt în general uşoare, la indivizii sănătoşi. Rareori pot apărea trombocitopenie, urticarie sau anafilaxie (0,1-5 per 100.000 din cazuri). La copiii cu sistemul imunitar compromis (sindroame de imunodeficienţă), folosirea vaccinurilor cu virusuri vii atenuate prezintă risc de deces cauzat de infecţia virală cu virusul din vaccin.

Ultima actualizare în Miercuri, 29 Iulie 2009 10:08
 
Copyright © 2014 Vaccinnet Romania. Toate drepturile rezervate.
Vaccinnet a fost creat cu sprijinul Comisiei Europene prin proiectul VACSATC la care INSP este partener.
Copyright © 2014. Vaccinnet Romania. Designed by Shape5.com